O companie din China a „scos la imprimantă” zece case în 24 de ore, folosind doar materiale de construcție reciclate, scrie Business Insider.
Imprimanta folosită are o lungime de 150 de metri, o lățime de zece metri și o înălțime de șase metri.
Locuințele au fost ridicate în districtul Qingpu din Shanghai. Singurul element care nu a fost printat a fost acoperișul, motivul fiind o serie de limitări tehnologice.
Pereții au fost făcuți din materiale de construcție reciclate și amestecate cu ciment.
Inventatorul tehnicii, Ma Yihe, a construit birourile companiei sale din aceleași materiale. Ridicarea clădirilor pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați a durat o lună.
Yihe susține că metoda sa este eficientă din punct de vedere a costurilor, dar și că nu afectează mediul.
Yihe speră ca în viitor să poată construi zgârâie-nori folosind această tehnică.